Restaurant Plopii fara sot

La Plopii fara sot, istorii si iubiri

Tare mi-e drag momentul in care am cunoscut iubirea pentru prima data. Marturisesc ca nu este o poveste despre mine si domnitele cu care am avut onoarea sa-mi petrec timpul, ci o poveste despre o dragoste adevarata, cum numai in povesti auzi.


 De multe ori, in incercarile mele de a cunoaste cat mai bine Targul Iesilor, ajungeam la han.  Acolo se nasteau povestile, acolo auzeai ultimele vorbe din targ si acolo aflai cele mai de folos informatii, pana intr-o noapte, cand la masa alaturata, mancand cu pofta si gustand cel mai bun vin pe care hangita il oferea cu un zambet cald, am auzit fara sa vreau o poveste. Personajul principal era chiar unul dintre cei doi barbati de la masa, ce parea tare necajit si ingandurat. Celalalt il inghionteste usor si il indeamna sa guste din bucatele delicioase aduse de hangita, insa el ramane la fel de ingandurat si nu da niciun semn ca ar vrea sa vorbeasca, pana intr-un moment cand, inflacarat, se adreseaza celuilalt:
-Badie Ioane, zau daca inteleg sentimentul asta care ma inflacareaza si nu-mi da pace. De cand am vazut-o pentru prima data pe langa plopi, nu-mi mai da pace chipul ei. Ma bantuie, imi da speranta si imi lumineaza fiecare dimineata, iar seara devine intunecat si pasional, fara de scapare.
-Badie Mihai, te-o fi luat febra primaverii, nu iti da pace gandul aista, mergem sa ne plimbam pe Aroneanu ca sa-ti mai revii in simtire.
-Ioane, tu nu intelegi si nu imi dai crezare cand iti spun ca inima nu-mi mai sta in piept, iar clipa cand am vazut-o imi revine neincetat in minte.
- Mata trebuie sa intri in vorba cu ea ca sa te linistesti, sa-ti revii ca nu te mai recunosc. De cand ai vazut-o, parca esti pierdut, iar clipele cand o revezi pentru cateva secunde devin cele mai fericite pentru tine. Uite, maine pe la orele pranzului trecem pe langa Plopii fara Sot si ii cauti tovarasia.
Vorbele li s-au pierdut, ce-i drept, prea bun era vinul ca sa nu il termin, iar moleseala m-a curpins. Curios din fire, chiar m-a pus pe ganduri discutia dintre cei doi si am hotarat ca a doua zi sa revin la orele pranzului la han pentru a descoperi chipul misterios ce a trezit atata pasiune intr-un singur om. Nu cunoscusem aceasta patima cu care vorbea Mihai, insa imi doream sa aflu cine i-a dat sclipirea aceea nebuna in ochi acelui om.


A doua zi i-am reintalnit pe cei doi langa plopii fara sot. Am intrat in vorba cu cei doi, insa se vedea pe fata lui Mihai ca asteptarea aceasta il termina. Curand, o figura feminina se distinge de la departare. Se unduia ca plopii in vant si se apropia incet, fara a se grabi. Mihai tremura de emotie, dar cand doamna ajunsese in dreptul nostru, chipul lui fu curpins de o liniste de neinteles, o liniste similara cu fericirea. Doamna ne intreba daca putem sa ii chemam o trasura pentru ca birjarul ei lipsea, iar ea nu fusese anuntata. Mihai s-a grabit sa ii cheme trasura si o intreba politicos unde merge. Ea raspunse ca doreste sa ajunga la Universitate, iar Mihai ii ceru voie sa o insoteasca deoarece si el avea un manuscris de predat in Copou.  Doamna fu de acord, iar cei doi plecara impreuna cu trasura.
 Ramasesem cu Ion, iar zambetul lui parea multumit. I-am propus sa ramanem la un pahar de vin, iar el a fost de acord. A inceput sa-mi povesteasca cum prietenul lui era mistuit de aceasta iubire de ceva timp, cum gandurile nu ii dadeau pace si cum scrisese chiar o poezie despre locul in care a vazut-o pentru prima data pe doamna ce i-a adus iubirea in suflet.


Mai tarziu am dat peste o poezie pe cat de frumoasa, pe atat de trista. Se numea “Pe langa Plopii fara Sot” si era scrisa de Mihai Eminescu. In acea clipa mi-am reamintit de toate intamplarile la care am fost martor si mi-am dat seama ca poezia era a lui badie Mihai. Peste ani am aflat intreaga poveste de iubire dintre cei doi si am hotarat sa construiesc un loc care sa nasca cele mai frumoase iubiri, momente de vis si tefericii ce se vor termina in zori.